Substantele psihedelice modifica starea de constiinta intr-un mod inedit, profund si extrem de curios sporind capacitatea si fluenta functiilor cognitive.  Pana nu de mult, cercetatorii nu au fost capabili de a gasi explicatii pentru acest tip de transformari produse in creierul uman.

 

Un studiu recent publicat in Human Brain Mapping arata cum au fost scanate creiere ale diferitilor subiecti. Unora dintre ei li s-a administrat o doza de psilocibina – compusul psihoactiv al ciupercilor magice – iar un alt grup a fost scanat in starea de functionare obisnuita.  Iata ce s-a descoperit :  psilocibina sporeste activitatea in regiuni ale creierului, active in mod normal in timpul somnului,  zone cerebrale ce corespund sistemului emotional .  Se instaleaza o stare de constiinta extinsa, reprezentata prin usurinta cu care creierul face noi conexiuni si asocieri.  S-a mai observat un efect opus in zona cerebrala ce corespunde simtului sinelui – sistemul ego.

 

Cu alte cuvinte, creste activitatea in zona emotionala in timp ce simtul sinelui, al ego-ului, se dizolva.  Acest fapt explica de ce psilocibina este utilizata ca si facilitator pentru anumite tipuri de terapie.

 

S-a analizat de asemenea, configuratia conexiunilor neurale ale sistemului emotional, observandu-se o gama larga de noi configuratii sub efectul psilocibinei.  Evident, aceasta analiza este inedita, iar validitatea sa va trebui testata din nou, totusi, poate fi considerata o extraordinara viziune initiala asupra efectelor ce descriu termenul de “constiinta extinsa”, termen caracteristic experientelor psihedelice.

 

Acest studiu al efectelor substantelor psihedelice asupra creierului a demarat in anul 2009 in cadrul Universitatii din Bristol,  continuand pana in ziua de astazi, in cadrul Universitatii din Cardiff si Imperial College din Londra. Ideea centrala a cercetarilor este diminuarea actvitatii cerebrale in “default zone” – zona asociata cu perceptia ego-ului sau sistemul EGO.  Descoperirea a rezonat cu premisa cum ca, experientele psihedelice produc o temporara dizolvare a ego-ului, a simtului unei identitati clare, stabile. Studiile in desfasurare adauga noi elemente intelegerii acestui fenomen.

Intelegerea mecanismelor creierului ce stau la baza sporirii functiilor cognitive sub efectul  substantelor psihedelice, poate oferi valoroase informatii despre modul in care aceste substante pot fi utile intr-un context psihologic, de exemplu, sprijinirea pacientilor in procesul de eliberare a traumelor emotionale- in psihoterapie, sau sporirea gandirii creative.

 

 

Studiu realizat de Dr.  Robin Harris – cercetator in cadrul Departamentului de Neuropsihofarmacologie in cadrul Colegiului Imperial Londra.