In urma cu doar 100 de ani, droguri interzise astazi prin lege erau prescrise de medici ca tratament, sub diferite forme. Folosirea acestor plante halucinogene dateaza din cele mai vechi timpuri, acestea fiind utilizate initial in scopuri religioase, ulterior fiind descoperite si calitatile lor curative.

In sens larg, prin cuvantul „drog” se intelege orice substanta care provoaca o modificare biochimica asupra creierului sau trupului. In sens particular insa, definitiile sunt mult mai contestate.

De exemplu, tutunul si alcoolul nu sunt considerate droguri, iar sustinatorii consumului de cannabis sustin ca aceasta este o planta medicinala, nu un drog. La fel, membrii triburilor care consuma ritualic ayahuasca sau kava ar fi uluiti daca li s-ar spune ca prin aceste ceremonii se drogheaza.

Sa nu uitam de un drog numit „soma” (termen preluat apoi, cu un alt sens, in celebrul roman al lui Aldous Huxley „Minunata lume noua”), despre care scriu atat Vedele, vechile texte sacre indiene, dar si Avesta, scrierile zoroastrienilor, care o numesc „haoma”.

Este vorba de o planta din care se poate obtine o potiune sau o bautura pe care o consumau zeii si care le conferea acestora puteri supranaturale, inclusiv nemurirea.

Oamenii care stiau care este aceasta planta o puteau folosi la randul lor, pentru a comunica mai bine cu zeii. Nimeni nu stie despre ce planta era vorba in aceste texte, dar e posibil sa fi fost de fapt cannabisul sau ephedra sinica.

Un alt candidat important este insa ciuperca halucinogena Amanita muscaria, care era folosita de triburile din Siberia din cele mai vechi timpuri.

 

Efectul terapeutic al plantelor halucinogene

 

Un papirus egiptean din jurul anului 1.600 i.e.n. descrie pentru prima data folosirea in scop terapeutic a macului. Nu se stie insa daca planta era folosita ca opiu sau ca aliment ori in scopuri religioase. Cert este insa ca era recunoscuta pentru calitatile sale analgezice.

Trebuie precizat insa ca in trecut medicamentele nu erau folosite cum sunt acum, prin recomandari general valabile, ci erau concepute special pentru fiecare pacient in parte. Prin urmare, fiecare tratament era unic.

In plus, terapeutii erau nevoiti sa valorifice la maxim si efectul placebo, avand in vedere ca numarul de remedii erau limitat si deseori acestea erau prea putin eficiente.

Pedanius Dioscorides, nascut in Asia Minor, a fost printre primii care a notat efectele diferite pe care le au anumite cantitati din aceeasi planta asupra pacientilor.  El a observat ca o doza mica poate calma un bolnav agitat, o doza mare il face sa-si piarda cunostinta, in timp ce o doza si mai mare il va ucide.

Plantatie de cannabis

Timp de 1.500 de ani, tratatul sau de medicina a fost considerat valabil si folosit de medicii din Europa medievala. Prima facultate de botanica a fost infiintata in anul 1533, in cadrul Universitatii din Padova. Astfel, plantele au ajuns sa fie mult mai bine cunoscute si au aparut cataloage ilustrate.

In aceasta perioada apar mentionari ale cannabisului, dar la inceput nu pentru efectele sale psihotrope. Canepa era folosita pentru textile, dar si in scop medicinal, ca tratament pentru durerile de cap.

In secolul al XVI-lea este stabilita categoria plantelor narcotice, printre care este mentionat opiumul, dar si alte plante, cum este belladonna sau mandragora, care, combinate si consumate in doze mari nu mai au efect terapeutic, ci devin droguri care afecteaza puternic creierul.

Dupa cucerirea Lumii Noi, europenii au avut acces la tot mai multe plante energizante. Au descoperit tutunul, ciocolata, dar si frunzele de coca, pe care amerindienii le mestecau ca sa alunge somnul si foamea, dar si ciupercile halucinogene ale aztecilor, prin care acestia credeau ca intra in comuniune cu demonii.

In aceasta perioada, Theophrastus von Hohenheim, cunoscut mai bine drept Paracelsus, a colindat lumea, punand bazele unor noi tratamente bazate pe substante concentrate si rafinate. Multe din pudrele si tincturile sale aveau un puternic efect halucinogen.

De exemplu, sticlutele care contineau „ulei dulce de sulf” erau de fapt pline cu eter, substanta care avea sa fie folosita mai tarziu ca anestezic, revolutionand astfel medicina.

Tot Paracelsus a inventat celebrul laudanum, o tinctura care continea opiu si alcool, prezentata de discipolii sai drept un panaceu, care alunga orice durere si aduce somnul.

Aceste sticlute, usor de procurat si recomandate pentru diferite probleme de sanatate, au dus curand la aparitia unor cazuri de dependenta, poate printre primele din istoria moderna.

Samuel Taylor Coleridge, de exemplu, consuma regulat opium, pentru a scapa de insomnie, anxietate si migrene. Nu ezita insa sa laude efectele placute, neasteptate ale medicamentului, care ii producea o stare de euforie.

Fumatori de opiu

In scurt, timp, celebru poet si filofoz englez a inceput sa procure opiu doar pentru propria sa placere.

Discipolul sau, Thomas De Quincey, nu a ezitat sa relateze intr-o serie din revista London Magazine, in 1821, efectele pe care le avea asupra sa consumul acestui drog, in confesiuni cat se poate de sincere.

El considera opiul mai putin nociv ca alcoolul, pentru ca ajuta la stabilirea unui echilibru mental, declara el. Curand insa, aceste placeri considerate nevinovate au dus la instalarea dependentei, cu toate problemele care o insotesc.

Cannabisul a devenit tot mai cunoscut in Europa, desi sortimentul de canepa cu efecte psihotrope este cel care se gaseste in Asia si in lumea araba. Cateva sortimente de Cannabis sativa au fost identificate ca plantele folosite de consumatorii euforici de hasis descrisi povestile 1001 de Nopti. Si trupele lui Napoleon au comsunat acest drog in anul 1800, in timpul campaniei din Egipt.

Prima relatare despre efectele cannabisului apartine unui medic psihiatru din Paris, Jacques-Joseph Moreau de Tours, care a plecat in Egipt in anul 1836 alaturi de un pacient bogat.

El a observat ca in lumea araba erau mult mai putine cazuri de boli psihice decat in Europa. La intoarcere, a adus cu el hasis, o pasta verde facuta din rasina plantei si indulcita cu zahar si diferite condimente.

Dupa ce a consumat cateva grame din aceasta pasta, a avut halucinatii, pe care le-a considerat similare celor descrise in basmele arabesti. Ulterior, a folosit acest drog pentru a experimenta personal starile pe care le traiau pacientii sai.

Reclama la vin cu cocaina

In plus, el a recomandat hasisul si unor scriitori, care puteau descrie apoi efectele drogului in creatiile lor literare. Scriitori celebri au fost interesati sa ia parte la acest experiment: Honore de Balzac, Gerard de Nerval, Alexandre Dumas, Gustave Flaubert si Charles Baudelaire, toti relatand in cateva din creatiile lor despre consumul de hasis.

 

In jurul anului 1850, medicul italian Paolo Mantegazza a plecat in Argentina, unde a consumat frunze de coca, alaturi de indienii care aveau acest obicei. El a descris apoi intr-o carte efectele plantei: reduce foamea si oboseala, iar in doze mari provocaa o stare de euforie.

In 1860, chimistul Alfred Niemann a obtinut din 25 de kilograme de frunze de coca un alcaloid alb, cristalin, pe care l-a numit cocaina. Drogul a fost folosit abia zeci de ani mai tarziu, ca experiment pe niste soldati bavarezi.

Cocaina 

Un medic german a dat soldatilor cocaina amestecata cu apa si a observat o crestere a rezistentei acestora. El credea ca drogul poate inlocui hrana si odihna chiar si timp de o saptamana. Ideea i-a atras atentia unui tanar neurolog, nimeni altul decat Sigmund Freud, care a experimentat la randul sau efectele cocainei.

 

A fost uimit de starile foarte intense pe care i le producea cocaina, intr-o epoca in care cele mai multe droguri erau folosite ca sedative (opiu, morfina), in timp ce stimulentele erau foarte putin si slabe (ceai, tutun, cafea, alcool).

Colegul sau, medicul Carl Koller, si-a dat seama ca poate folosi cocaina ca anestezic in chirurgia oftalmologica, acesta devenind apoi principalul rol terapeutic al drogului.

Curand, cocaina a fost introdusa pentru consumul larg in bauturi tonice, cum sunt unele vinuri si in Coca-Cola, fiind prezentata ca tonic nervos si remediu pentru isterie, migrene si melancolie.

Reclama la cocaina, recomandata ca tratament pentru durerile de dinti la copii

Tot in aceasta perioada au aparut forme mai pure ale cocainei – pudra sau solutii, produse chiar de companii farmaceutice si recomandat ca tratament pentru orice problema medicala.

Si cannabisul a castigat multi adepti, fiind tratamentul preferat la medicului regal John Russel Reynolds, care il prescria reginei Victoria ca remediu pentru migrene si pentru durerile din timpul travaliului.

Consumul acestor droguri a devenit ceva atat de obisnuit si de „la moda” incat eroul Sherlock Holmes, creatia scriitorului Arthur Conan Doyle, a fost prezentat ca dependent de cocaina injectabila.

Din anul 1914, autoritatile americane au inceput reglementarea consumului de droguri, interzicand comercializarea acestor substante in alte scopuri decat cele medicale.

In anii urmatori, legi similare au fost date si in Europa, stabilindu-se astfel care sunt substantele considerate ilegale. Aceasta este perioada in care farmacistii si chimistii au inceput crearea drogurilor de sinteza, printre care heroina si amfetamina, pentru a le oferi ca inlocuitori la produsele interzise.

Sticluta cu heroina, folosita ca tratament

In 1943, un halucinogen mult mai puternic a fost creat, in laboratorul chimistului Albert Hofmann,care a incercat sa obtina dintr-un soi de ciuperci un medicament pentru tratarea hemoragiilor. Astfel s-a nascut LSD-ul (lysergic acid diethylamide), iar efectele pe care le are in schimbarea perceptiei sunt uluitoare.

Acest drog era folosit la inceput de psihoterapeuti, care considerau ca pacientii aflati sub infleunta LSD pot relata mai usor despre traumele suferite. Utilizarea lui s-a extins rapid, acest drog devenit preferatul vedetelor de la Hollywood. Din anul 1963 a fost interzis.

 

Plante halucinogene folosite in ritualuri religioase

 

Cele mai vechi artefacte arheologice care atesta folosirea plantelor halucinogene sunt doua pipe realizate din oase de puma, care dateaza din jurul anului 2.000 i.e.n. Au fost descoperite in anul 1973 intr-o pestera din Anzi, in nord-vestul Argentinei.

Pipele fusesera folosite pentru a fuma seminte ale arbustului Anadenanthera, care contine dimethyltryptamine (DMT). Acesta este unul din cele mai puternice si cunoscute halucinogene naturale. Cand este fumat, produce ameteala si stari de voma, dar si cateva minute de viziuni stranii, puternice.

DMT este folosit si acum de samanii din bazinul Amazonului, care au convingerea ca aceste plante pot transforma oamenii in animale, in special in feline sau serpi.

Prepararea bauturii ayahuasca

In prezent, triburile amazoniene folosesc pudre si infuzii de plante care contin DMT, cum este ayahuasca. Interesant insa ca experientele pe care le descriu nu sunt neaparat placute, prin urmare plantele nu sunt folosite in scop recreativ, ci ca o experienta spirituala inaltatoare.

De asemenea, samanii considera ca atunci cand consuma aceste substante capata puteri supranaturale, ii pot vindeca de boli pe oameni si pot prezice viitorul.

Triburile din Pacificul de Sud consuma deseori kava, o bautura facuta din radacinile plantei Piper methysticum. Pe langa efectele halucinogene, aceasta planta are un rol antifungic si anticabterian, de aceea in triburile care consuma kava se intalnesc mai putine cazuri de sifilis decat in triburile vecine.

Printre efectele stranii ale acestei bauturi se numara o sensibilitate exagerata la sunete si lumina, astfel incat consumatorii nu pot vorbi decat in soapta. Cateva ore mai tarziu, cei care au baut kava se bucura de un somn profund, odihnitor.

Tineri care beau kava

Spre deosebire de consumul de alcool, kava pare sa aiba efecte benefice, facandu-i pe consumatori mai generosi, mai sensibili si sociabili, de asemenea foarte linistiti, capabili sa poarte o conservatie placuta.

Astfel, kava poate fi comparata cu celebra Pipa a Pacii, fumata de amerindieni cand doreau incetarea ostilitatilor si stabilirea unor relatii amicale. Radacinile de kava se ofera si cadou, inclusiv la nunti si funeralii, fiind de asemenea cunoscute ritualurile de impacare intre sefii de triburi, cu ocazia carora consumau aceasta bautura.

Bauta in cimitir, in timpul rutualurilor funerare, kava ii ajuta pe oameni sa intre in legatura cu sufletele celor decedati.

In Mexic, triburile de indieni consumau in scopuri religioase mescalina, substanta halucinogena care se regaseste in cactusul peyote.

Plantele din care se prepara kava    

Efectele puternice ale plantei i-au atras atentia etnografului James Mooney, care a luat parte la un ritual de acest fel al indienilor Sioux. Ulterior, un chimist din Leipzig a reusit sa obtina, in 1890, o forma sintetica a mescalinei.

Considerat un experiment, nu un drog, substanta a fost folosita de multi artisti care doreau sa-si stimuleze astfel abilitatile creative.

 

(Surse: Mike Jay – „High Society, The Central Role of Mind-Altering Drugs in History, Science and Culture”, Park Street Press, Richard J. Miller – „Drugged, The Science and Culture Behind Psychotropic Drugs”, Oxford University Press)