Despre substantele psihedelice nu se cunosc foarte multe detalii de catre publicul larg in special datorita tabu-ului care exista in societatea contemporana cu privire la alte stari de constiinta decat cele acceptate in mod conventional: cea de veghe, cea a somnului cu vise si cea a somnului profund. Iar cele care se cunosc sunt in general acele detalii descrise de catre mass-media dintr-o perspectiva deformata si unilaterala. Psihedelicele sunt prezentate in contextul infractionalitatii organizate, sunt asociate cu alte substante care influenteaza starile de constiinta, unele producatoare de dependenta fizica si psihica si in majoritatea covarsitoare a cazurilor ies in prim plan datorita efectelor pe care le au asupra unor persoane care abuzeaza de ele, folosindu-le in scop recreational.

Inainte de a a ajunge la efectele terapeutice ale substantelor psihedelice este necesara adaugarea catorva precizari. In primul rand, nu exista nicio corelatie evidenta intre efectul pe care il au diverse substante asupra starilor de constiinta, gradul de dependenta pe care il ofera (unele dintre psihedelice nu provoaca niciun fel de dependenta), nivelul de periculozitate (aici intelegem raportul dintre cantitatea unei doze medii si cantitatea unei doze letale dar si efectele pe care le au asupra sanatatii corpului uman in urma folosirii indelungate a unei substante) si statutul lor legal.

Apoi, pentru o mai clara intelegere a acestei clase de substante si a efectelor lor e necesar sa le disociem de alte substante care modifica starile de constiinta, in special stimulantele (cum sunt cocaina sau amfetaminele) si opiaceele (heroina, opiu, morfina). Efectele pe care le au asupra constiintei difera intre aceste clase de substante la fel cum difera efectele pe care le au cafeaua si alcoolul. Cercetarea in context stiintific a efectelor acestor substante este ingreunata, aproape imposibila in cele mai multe tari tocmai datorita statului lor legal.

Substantele psihedelice sunt acele substante care au o actiune psihoactiva si modifica cunoasterea si perceptiile. Ele fac parte dintr-o clasa mai larga de substante cunoscute drept halucinogene, din aceeasi clasa facand parte si substantele disociative si cele deliriante. Spre deosebire de alte substante, cum sunt stimulantele si opioidele, care induc stari familiare de constiinta dar de o intensitate neobisnuita; psihedelicele au tendinta de a afecta mintea in moduri care difera de cele ale starilor de constiinta cotidiene. Experientele psihedelice sunt deseori comparate cu formele pe care le capata starile mai putin obisnuite de constiinta cum sunt transa, meditatia sau visele lucide.

 

Termenul psihedelic provine din limba greaca si este derivat din cuvintele: psyche care inseamna minte si delein care se traduce prin “a manifesta”. Asadar, psihedelic inseamna: care se manifesta in minte, implicatiile fiind ca aceste substante pot accesa si dezvolta zone de potential nefolosit ale mintii umane. Cel care a conceput termenul este psihiatrul britanic Humprey Osmond, insa cel care l-a adus in atentia publicului larg a fost psihologul american Timothy Leary in anii ’60. Pentru aceeasi categorie de substante, scriitorul britanic Aldous Huxley a sugerat cuvantul phanerothymic (tot din greaca, phanero – vizibil si thymic – spiritual, adica spiritualitate vizibila), iar mai recent, un alt termen tinde sa fie folosit tot mai des: entheogenic (entheos – plin de Dumnezeu si genesthai – a aduce la viata), care denota folosirea psihedelicelor nu in contexte recreationale, ci spirituale.

 

Folosirea unora dintre aceste substante in scop terapeutic nu este tocmai noua. Șamanii le utilizau in diverse culturi pentru a ameliora sau vindeca diverse afectiuni. Ayahuasca este folosita de indigenii din zona bazinului amazonian de sute, poate chiar mii de ani. Datarea nu se poate face cu precizie pentru ca este vorba de culturi care nu au pastrat o istorie scrisa. Aceeasi incertitudine a datarii o intanim si in cazul plantei iboga, considerata sacra in cadrul practicii spirituale Bwiti din Africa saupentru ciupercile din genul Psylocibe folosite in culturile amerindiene din zona Americii Centrale. Reprezentari ale acestora din urma sunt insa intalnite in artefactele culturilor precolumbiene: statui din piatra din perioada clasica a culturii maiase (300-600 e.n.). O alta varietate de ciuperca pe care o intanim si in Europa (Amanita muscaria) este considerata de unii cercetatori ca fiind o componenta a bauturii kykeon, consumata in cadrul ritual al Misterelor de la Eleusis care s-au desfasurat in Grecia Antica pe o perioada de aproape doua mii de ani (aproximativ 1500 i.e.n – 396 e.n.). Ipoteza alternativa sustinuta de R. Gordon Wasson, Albert Hofmann si Carl A. P. Ruck este ca bautura respectiva avea in componenta grane infectate cu Cornul Secarei, acestea oferindu-i calitatile psihedelice. Ținand cont de faptul ca ritualul era dedicat zeitei Demetra, patroana agriculturii in mitologia greaca, ipoteza merita luata in considerare.

 

Despre L.S.D. s-au vehiculat multe informatii in ultimele zeci de ani, in cultura contemporana fiind asociat cu perioada hippie din Statele Unite ale anilor ’60, insa se cunosc putine despre virtutile terapeutice ale acestuia.

L.S.D.-ul sau acidul lisergic dietilamid-25 este o substanta incolora, insipida si inodora care a fost sintetizata pentru prima oara de catre chimistul elvetian Albert Hofmann in 1938 din ergotamina in cadrul cercetarii pe care o facea in cadrul laboaratoarelor Sandoz. Acesta lucra la descoperirea unui medicament care sa amelioreze hemoragiile postnatale. Substanta nu indeplinea cerintele necesare pentru acel tip de medicament asa ca a fost data uitarii pentru urmatorii ani, pana in 1943 cand Albert Hofmann a revenit la sintetizarea ei. Dupa ce a resintetizat-o, Hofmann a intrat in contact accidental cu o cantitate de substanta care depasea de cateva ori o doza obisnuita si a fost primul care a experimentat efectele L.S.D.-ului asupra mintii umane. Impresionat de efectele substantei, a oferit-o si altor persoane dispuse sa experimenteze si in 1949 a fost introdusa in psihoterapie ca adjuvant care putea adanci si intensifica procesele terapeutice.

 

In prima faza, substanta a fost folosita de catre psihoterapeuti pentru a experimenta un anumit tip de trairi ce urmau sa fie numite psihoze induse. S-a observat ca doze microscopice, cuprinse intre 25 si 100 de micrograme erau suficiente pentru a genera schimbari de perceptie, modificari emotionale, de ideatie si comportament care aminteau de psihoze endogene, in special schizofrenie. Drept urmare sesiunile cu L.S.D. erau prezentat ca fiind calatorii scurte, sigure si reversibile in lumea unui schizofrenic. Chiar daca teoria „modelului schizofreniei” a fost ulterior discreditata de majoritatea cercetatorilor, experimentarea in cadru controlat a schimbarilor produse de L.S.D. ramane o experienta valoroasa de studiere a starilor de constiinta modificata.

 

Dupa aceea, in anii care au urmat pana la scoaterea in afara legii a consumului de L.S.D. in 1968 si a opririi studiilor legate de aceasta substanta, s-au inregistrat zeci de mii de sesiuni terapeutice individuale, atat in Statele Unite cat si in restul lumii. Stanislav Grof, psihiatru de origine ceha si unul dintre fondatorii psihologiei transpersonale a sustinut mii de sedinte terapeutice cu L.S.D., ceea ce i-a oferit cadrul necesar pentru a crea o cartografie a starilor de constiinta extinsa a psyche-ului uman.

 

In cadrul acestei scheme amintim catalogarea experientelor perinatale pe care le-a impartit in patru matrici principale. Conceptia lui Grof legata de momentul nasterii este ca in general reprezinta o trauma foarte profunda pentru fatul care este expulzat din uter, schimba un mediu cunoscut pentru unul necunoscut, rece si perceput ca ostil iar aceasta trauma poate fi comparabila cu cea a mortii: „Realizarea mortii in aceasta situatie nu este mediata doar prin mijloace simbolice. Apar ganduri cu continut escatologic si viziuni ale unor indivizi care mor, cadavre in descompunere, sicrie, cimitire si cortegii funerare care ilustreaza experienta mortii, insa se poate experimenta chiar sentimentul efectiv al unei crize biologice extreme pe care clientii o confunda in mod frecvent cu moartea. Nu rar se intampla ca unui individ implicat intr-un asemenea proces interior sa-i dispara intelegerea ca se afla intr-o sesiune psihedelica si sa devina convins ca se afla in fata unei morti iminente.”

 

Dupa Grof, cele patru categorii de experiente sunt: uniunea fundamentala cu mama care este corespondenta experientei intrauterine dinaintea primului stadiu al nasterii; relatia antagonica cu mama datorata primelor contractii ale sistemului uterin; interactiunea sinergica cu mama echivalenta propulsarii prin canalul nasterii si separarea de mama, faza care termina uniunea simbiotica si formeaza un nou tip de relatie. Aparitia acestor faze nu este obligatorie in procesul psihedelic dar atunci cand se intampla se remarca o regresie a clientului la un stadiu infantil, capata postura unui fat, i se schimba vocea sau coloratura pielii. Fiecare dintre aceste matrici poate capata o reprezentare hiperbolizata, simbolica, in imaginarul fiecarei persoane, iar aceasta reprezentare e posibil sa stea la baza unor psihoze, manii, ipohondrii, manii, depresii, dependente sau sentimente de vinovatie dezvoltate ulterior pe parcursul vietii. Ce a remarcat Stanislav Grof in cadrul sesiunilor terapeutice cu L.S.D. a fost ca acei clienti care au retrait experienta nasterii si au integrat-o cu succes, au rezolvat astfel diversele afectiuni de natura psihica asociate cu nasterea.

 

Un alt aspect observat de Stanislav Grof pe parcursul anilor de cercetare a L.S.D.-ului a fost ca in cadrul sesiunilor e necesar sa se tina cont de un anumit numar de parametri care pot influenta experienta psihedelica, dintre acestia un factor important avand starea terapeutului. Acesta e indicat sa fie relaxat, rabdator si sa nu perturbe experienta clientului. Pentru a obtine rezultate pozitive sesiunea are nevoie sa se desfasoare intr-un spatiu linistit, cu culori placute (ideal fiind in natura), unde sa existe posibilitatea alegerii unor tipuri de muzica variata, clientul sa beneficieze de o suprafata comoda pe care sa se poata intinde si de o masca pentru ochi. Datorita duratei extinse pe care o poate avea o sesiune psihedelica, de pana la 12 ore, e necesar ca spatiul respectiv sa fie protejat de intruziunea unor persoane straine.

 

 

O prima categorie de afectiuni care au fost tratate cu ajutorul L.S.D.-ului o reprezinta depresiile, nevrozele si simptomele psihosomatice. Desi in general depresiile reprezinta unele dintre cele mai dificile simptome psihiatrice, tratamentul cu L.S.D. a dat rezultate pozitive in special in cazul pacientilor cu un nivel de inteligenta peste medie. In majoritatea cazurilor, o singura sesiune cu L.S.D. rezolvata pozitiv si apoi integrata a inlaturat depresii clinice, iar ocazional chiar si unele mai severe care durau de luni de zile. Insa aceasta nu a insemnat ca depresiile au fost vindecate pentru totdeauna, multiple sesiuni secventiale cu L.S.D. fiind necesare pentru a obtine rezultate durabile. Nevrozele rezultate in urma unei traume majore cum a fost cazul in situatii de razboi, cataclisme naturale sau accidente cu multe victime au fost ameliorate sau chiar inlaturate in urma unei singure sesiuni cu o doza mare de L.S.D.. Ameliorari semnificative s-au produs si in cazul pacientilor bolnavi de psoriazis: „In mod special s-a observat ca psihoterapia cu L.S.D. functioneaza in cazul psoriazisului; imbunatatiri de efect chiar si in cazuri severe au fost raportate de cateva echipe de terapeuti. Vindecarea diverselor boli de piele in special a diferitelor eczeme reprezinta mai degraba o observatie obisnuita in tratamentul psihedelic.”O alta categorie de afectiuni in care tratamentul psihedelic s-a dovedit benefic este cea a psihozelor endogene si a tulburarilor de personalitate tip borderline.

 

 

Cele mai semnificative rezultate s-au obtinut in cazul pacientilor bolnavi de alcoolism si al dependentilor de droguri. Intr-un studiu amplu realizat de echipa lui Grof la Centrul de Cercetari Psihiatrice din Maryland, 135 de alcoolici spitalizati au primit in mod aleatoriu fie o doza mare de 450 de micrograme, fie una redusa, de 50 de micrograme. Dupa sase luni, o evaluare independenta nota ca 53% dintre cei care primisera o doza mare puteau fi considerati reabilitati, spre deosebire de 33% dintre cei care primisera o doza redusa. Intr-un experiment similar realizat pe dependentii de heroina s-au obtinut rezultate semnificative. Jumatate dintre voluntari au primit o doza mare de L.S.D. dupa o pregatire psihologica intensiva care a durat douazeci si trei de ore. Cealalta jumatate, esantionul de control a urmat un program obisnuit de reabilitare care s-a desfasurat pe o durata similara de timp. In perioada de observare care a durat sase luni, unsprezece dintre cei treizeci si patru de pacienti din grupul care a experimentat terapia cu L.S.D., nu s-au intors la consumul de droguri, spre deosebire de unul singur dintre pacientii care faceau parte din grupul de control. Desi nu este un rezultat spectaculos, putem tine cont ca atunci cand este vorba de aceasta categorie de dependenti e necesar sa luam in considerare un numar ridicat de parametrii: vointa, motivatie, mediul familiar, situatie financiara etc si ca statisticile arata ca un procent de 94-97% dintre pacienti se intorc la consumul de droguri in termen de sase luni dupa ce au participat la programele obisnuite de reabilitare.

 

O alta substanta psihedelica care a fost folosita cu succes in tratarea dependentelor este ayahuasca. Desi indigenii o foloseau din timpuri mitice, civilizatia occidentala a descoperit-o in 1851 prin intermediul botanistului englez Richard Spruce. Numita si caapi sau yage de catre populatiile indigene din zona Amazonului, ayahuasca este o bautura halucinogena obtinuta prin fierberea tulpinelor de Banisteriopsis caapi in combinatie cu frunzele de Psychotria viridis. Raplh Metzner noteaza ca: „Ayahuasca este unica in sensul ca actiunea ei farmacologica depinde de o interactiune sinergistica intre alcaloizii activi din plante. Unul dintre ingrediente, scoarta de Banisteriopsis caapi contine alcaloizi beta-carbolinici, care sunt inhibitori puternici pentru MAO; celelalte ingrediente, frunzele de Psychotria viridis sau alte specii inrudite contin un agent psihoactiv puternic cu actiune scurta: N,N-dimetiltriptamina (DMT). DMT nu este activ pe cale orala cand este ingerat singur, dar poate deveni in prezenta unui inhibitor MAO periferic, iar aceasta este interactiunea responsabila pentru actiunea psihotropa a ayahuasca.”

 

Experientele cu ayahuasca includ in general urmatoarele caracteristici: alterari ale gandirii, schimbari subiective de concentrare, atentie, memorie sau judecata; alterarea notiunii timpului care poate include senzatia de atemporalitate; teama de a nu pierde controlul; schimbari ale expresiei emotionale care poate trece prin zone extreme care merg de la extaz la disperare; schimbari ale imaginii trupului care presupun dizolvarea granitelor corporale; alterari ale perceptiei, hiperacutizari ale acestora, halucinatii influentate in general de asteptarile culturale; schimbari ale intelesului si semnificatiei, care poate presupune intelegeri profunde; sentimentul inefabilului, deseori experientele fiind incomunicabile prin limbaj; sentimente de intinerire, de speranta si renastere care pot avea durata scurta sau pot duce la modificari de perspectiva asupra vietii.

 

Caracteristicile mentionate mai sus fac ca multe dintre experientele cu ayahuasca sa aiba ca urmari modificari comportamentale. Unicul studiu clinic psihiatric, proiectul Hoasca, realizat in colaborare cu biserica sincretica Uniao do Vegetal, a abordat ayahuasca din perspectiva biochimica, farmacologica, fiziologica si psihiatrica. Iata cum prezinta Ralph Metzner metoda: „Pentru acest studiu pilot au fost recrutati cincisprezece utilizatori de ayahuasca pe termen lung si cincisprezece subiecti de control. Subiectii consumatori de ayahuasca erau toti membri ai UDV de cel putin zece ani, care luau ayahuasca in cadrul ritualurilor religioase de cel putin doua ori pe luna. Subiectii de control au fost alesi respectand parametrii demografici, mai putin faptul ca nu erau membri ai UDV si nu mai consumasera niciodata ayahuasca.”

 

Initial, la interviurile de diagnostic si cele biografice a fost identificat un numar semnificativ de antecedente psihiatrice si de abuz de substante in randul subietilor UDV. Acestea includeau: 73% antecedente de consum semnificativ de alcool, 33% abuz de alcool asociat cu comportament violent, 27% abuz de stimulente si 53% dependenta de tutun. Rezultatele studiului au aratat ca psihopatologia trecuta s-a solutionat odata cu initierea si participarea regulata la ceremoniile cu ayahuasca.

 

Concluzia lui Ralph Metzner este ca: „Pentru a se asigura un raspuns corespunzator, noile metode de tratament care vor utiliza acest puternic halucinogen din plante vor trebui sa incorporeze cunostiinte rezultate atat din studii antropologice din perspectiva cadrului si dispozitiei in practicile samanice, precum si din investigatii psihobiologice ale efectelor ayahuasca asupra neurotransmitatorilor si neuroendocrinologiei.”

 

 

Putin mai la nord de Amazon, in America Centrala au fost descoperite alte plante cu efecte psihedelice, ciupercile din genul Psylocibe care contin psilocina si psilocibina. Descoperite de R. Gordon Wasson in 1956, ele fusesera folosite de mii de ani in scop ritualic si terapeutic de catre samanii si vindecatorii locali. Dupa ce s-a reintors in Europa, Wasson l-a contactat pe Albert Hofmann si acesta a sintetizat pentru prima oara psilocina si psilocibina, compusi care fac parte din familia triptaminelor.

 

Pana sa fie interzisa, psilocibina a fost folosita in special ca adjuvant in tratamentul psihoterapeutic, in special pentru pacientii nevrotici. S-au obtinut rezultate pozitive intr-un numar de cazuri insa Metzner observa ca „a devenit in scurta vreme evident ca din cauza structurii neproductive si a naturii de scurta durata a experientelor induse de aceste substante, beneficiile de durata puteau fi obtinute doar cu terapie indelungata. Substantele serveau ca agenti de sustinere in descoperirea materialului subconstient si dobandirii unei intelegeri mai profunde a propriei persoane.”

 

Un experiment realizat in 1963 de Timothy Leary de la Universitatea Harvard a vizat modificarea comportamentului detinutilor carora li s-au administrat doze crescute de psilocibina. In testarile de monitorizare au fost descoperite modificari relevante din punct de vedere statistic incluzand indicatori ca: sociabilitatea, perceperea starii de bine, toleranta si eficienta intelectuala.

 

Dintre toate plantele insa, reiese din cercetarile recente ca cele mai bune rezultate in ceea ce priveste reabilitarea dependentilor de droguri si alcoolicilor au fost obtinute prin terapiile cu ibogaina extrasa din planta Tabernanthe iboga. Folosita pentru tratarea depdendentilor de opiacee, in special heroina si metadona, ibogaina si-a dovedit potenta si in cazurile dependentilor de alcool sau de nicotina. Potrivit cercetatorilor, ibogaina actioneaza asupra creierului in doua moduri. Primul se manifesta la nivel metabolic, prin crearea unei proteine care blocheaza zona creierului responsabila pentru crearea nevoii care alimenteaza dependenta. Astfel, procesul de vindecare poate dura cateva luni in cazul unui program de detoxifiere normal. Al doilea efect este mai putin cunoscut oamenilor de stiinta si consta in inducerea unei stari de transa asemanatoare visarii, profund introspective, care le permite subiectilor sa identifice problemele pe care incearca sa le suprime cu ajutorul substantelor ce provoaca ulterior dependenta. In acest caz, ibogaina trebuie administrata o singura data, spre deosebire de tratamentele conventionale pentru heroina, cum ar fi metadona, care creeaza ea insasi dependenta.

 

 

 

 

 

Sursa:       http://traiesteconstient.ro/